Utilizari

Respirând, omul expiră vapori de apă ce trec în aerul din locuinţă. Gătitul, îmbăiatul sau plantele de interior, umidificatoarele de aer şi uscatul hainelor, toate măresc procentul de apă din aerul din locuinţe care, cu cât e mai cald, cu atât “suportă” mai multă umiditate (vapori de apă invizibili). Umiditatea relativă a aerului se măsoară cu hidrometre: în camerele de zi şi dormitoare acesta ar trebui să indice între 40 şi 60%. Dacă încălzim acest aer ambiental, el devine mai uscat şi noi ne deshidratăm! Dacă în schimb se răceşte aerul ambiental, umiditatea relativă creşte până când, la momentul în care ajunge la 100%, intervine punctul de rouă pe suprafaţa rece a unei sticle de bere.                                      
Punct de rouă, condens (numit şi transpiraţie sau apă condensată), suprafeţele reci devin umede, sticla poate fi ştearsă până la uscare sau se usucă de la sine, dar materialele absorbante ca etichetele de hârtie de exemplu, rămân umede şi se încreţesc.
Condensul de pe sticla de geam e inofensiv! Dacă însă există porţiuni reci (punţi termice) pe pereţi şi tavan, ele devin tot mai umede, pentru că mortarul şi cărămida sunt materiale puternic absorbante, necedând umezeala captată către zonele reci! Drept urmare, peretele umed îşi pierde în mare parte capacitatea de izolare, astfel încât zonele cu mucegai devin din ce în ce mai reci … producându-se şi mai mult condens …
Umiditatea atât de necesară climatului ambiental se pierde, aerul din încăperi se usucă pe porţiunile reci ca pe un uscător. În ciuda petelor de umezeală, aceste încăperi sunt umplute cu aer prea uscat pentru dormit!
Sticla ferestrelor de pe vremuri era “suprafaţa de depunere a condensului”, în condiţiile termosticlei de astăzi însă toată umezeala trece în pereţii exteriori. E necesar ca încăperea să fie încălzită de mai multe ori pe zi şi să se aerisească apoi temeinic, astfel încât aerul din interior să fie înlocuit de aerul rece, uscat de iarnă.
Această acţiune presupune însă consum mărit de energie termică, totodată compromite “calitatea traiului” (este însă necesară la “aerisirea construcţiilor noi”). Se impune ca punţile termice sau zonele reci care mucegăiesc tot mereu să fie acoperite cu un izolant termic hidrofug. Doar astfel veţi avea un MEDIU INTERIOR plăcut!
Cu panouri de fibra, toţi pereţii interiori au aceeaşi temperatură. Un MEDIUL INTERIOR CA ÎNTR-UN SANATORIU, cu valoare optimă a umidităţii, fără necesar nerezonabil de mare de încălzire a încăperilor, cum din păcate este cazul în clădirile vechi care trebuie încălzite neîntrerupt.
Încăperile placate cu aceste panouri devin  i n s t a n t a n e u  calde, sunt agile termic! Şi se răcesc la fel de repede.

Fabricate in Austria, Panourile de fibra – sunt multifuncţionale, utilizabile in constructii noi, construcţii în roşu: tavan, pereţi, pardoseală, restaurare si renovare peste pereţi vechi, faianţă, gresie, peste plăci metalice ruginite, pentru protecţie anticorozivă.

Datorita montarii rapide si a proprietatilor, panourile de fibra substituie atât o sumedenie de materiale, cât şi o serie de lucrări şi de lucrători.

Prin urmare se elimină:

  • lucrările de zugrăvire, vopsire, tapetare şi faianţare
  • bariera de vapori şi izolaţia contra umezelii
  • izolaţia termică şi lucrările de tencuire

Prin aplicarea de panouri de fibra se obtin spatii permanent igienice, lavabile, necorozive, isolate termic, nu sunt toxice pentru alimente, rezistente la lovituri, la acizi, la săruri, cu aspect plăcut şi durată lungă de viaţă.

DOMENII DE UTILIZARE ALE “PANOURILOR  DE FIBRA”

SECTOARE INTERIOARE renovări DE si IN construcţii noi
Sectoare uscate

pereţi şi tavane umede
mucegaiuri pe pereţi şi tavane
punţi termice de orice tip
defecţiuni de tencuială
defecţiuni de zugrăvire 
pereţi umezi cu dulapuri încorporate
încăperi umede la subsoluri
tavane (de subsoluri) perspirante

cămări de alimente, debarale
depozite de legume şi alimente
încăperi frigorifice de orice dimensiuni
spaţii de prelucrare vinuri
cabinete veterinare
staule, placare boxe
placare contrucţii metalice pentru autovehicule

Sectoare umede plăci de faianţă sparte
mucegaiuri în rosturi şi colţuri
bazine neetanşe       
renovări încăperi de baie
băi de abur şi camere de duş
vestiare
baze şi bazine de înot
spălătorii, tăbăcării
vopsitorii
centrale de pompe, de tratare a apelor
Sectoare igieno-sanitare reconstrucţie de hale de producţie şi depozitare alimente şi băuturi   
încăperi de depozitare şi bucătării din domeniul gastronomiei
modernizarea depozitelor

depozite de alimente de orice natură, legume şi fructe, cărnuri, mezeluri, produse lactate etc.

vinoteci, producători de sucuri,
spaţii de îmbuteliere, carmangerii
laboratoare
producători agricoli

Cazuri speciale încăperi încălzite sezonier   (de ex. case de vacanţă) 
restaurare bazine
acvarii mari
bazine de apă sărată şi de apă de mare
bazine de apă minerală şi curativă
bazine de apă termală
Sectoare uscate socluri de casă: tencuieli căzute
protecţia fatadelor contra apei împroşcate
izolări terase şi învelitori tip terasă
placare socluri
pereţi exteriori hale (plombări)
vestiare bazine de înot exterioare şi terenuri de sport
Sectoare uscate fântâni arteziene
lacuri de acumulare stingere incendii
placări bazine înot
piscine exterioare

SECTOARE INTERIOARE

AGRICULTURĂ: spaţii de lucru, de sacrificare a animalelor, încăperi frigorifice, depozite de mezeluri, cărnuri, legume, condimente, lapte şi produse lactate, staule, ferme de creştere a animalelor;

PANIFICAŢIE: brutării, încăperi de fermentaţie, frigorifice, spaţii comerciale;

RESTAURANTE ŞI HOTELURI: spaţii de depozitare, încăperi de păstrare alimente, bucătării, bazine de înot – wellness;

VITICULTURĂ: hale de presare struguri, depozite de rezervoare, hale de îmbuteliere, deposit sticle, spaţii comerciale, vinoteci, distilerii, depozite borhot şi fructe, fabricanţi şampanie, înmulţire altoiuri;

PRODUCŢIA DE VINURI DIN FRUCTE: camere de degustare şi comercializare – climatizate, îmbrăcări pereţi cu plăci imitaţie de lemn, încăperi frigorifice, cămări, bucătării;

FABRICI DE CONSERVE: oţet, legume, varză murată, castraveţi, must, peşte, producători de gemuri, marmalade, producători de muştar;

BERĂRII: fabricare sucuri/ nectaruri, fabrici de bere, depozite de orzoaică;

SAU ÎN: cazarme, şcoli, clădiri de cantonament, camere de duş, centre fitness, fabrici de chimicale, laboratoare, depozite de medicamente, fabrici textile, fabrici de piele, vopsitorii, spălătorii automate de vehicule;

CASE SINGLE: cămări, băi, băi de aburi – protecţie termică, protecţie contra mucegaiului, în spatele dulapurilor înzidite, mobilelor, placări în camera de zi, subsol, logii, sere;

PLACĂRI IZOLANTE etanşe la aburi a bazinelor de înot, cabinelor de duş, încăperi cu whirlpool şi bazine de înot amplasate perete-în-perete cu încăperile casei;

Bazine de apă: acvarii mari, hale de tratare a apelor, camera pompelor, bazine cu apă sărată şi de mare, bazine de apă potabilă şi minerală, bazine cu apă termală.